Jobul și rolul de mamă: de la burnout la misiune posibilă

Granițele dintre rolul de mamă și cel de profesionist nu au fost niciodată mai ambigue precum în pandemia din acest an. Într-un amplu studiu anual efectuat de The Gottman Institute împreună cu revista Motherly, 97% dintre mamele Millenials din SUA declară că în 2020 se simt deseori epuizate (burnout) iar 74% dintre ele spun că starea lor psihică s-a înrăutățit semnificativ de când a început criza COVID 19.

În România, e de așteptat ca suspendarea grădinițelor și școlilor să întrețină un stres similar pentru toate mamele care obișnuiau să muncească în timpul în care copiii lor se aflau în siguranță la cursuri. Chiar dacă rutina de a duce copilul la grădi/ școală, a merge la birou și apoi a pleca mereu la timp pentru a-l lua de la cursuri era obositoare, ea avea un mare avantaj: predictibilitatea! Acum, a lucra eficient de acasă, în timp îngrijești permanent un copil și ai preluat toată responsabilitatea temelor și cursurilor sale online, duce lucrurile la nivelul următor: risc de haos plus de epuizare fizică și mentală. Ce putem face în această situație?

Primul pas este să delimităm pe cât posibil granițele dintre cele două roluri: cel de mamă și cel de profesionist. Suprapunerea lor creează confuzie și pentru mame și pentru copii, așa că avem nevoie de limite cât mai clare de timp și spațiu.

Mai exact, avem nevoie de intervale orare alocate fiecărui rol în parte: care sunt momentele din zi în care poți lucra neîntrerupt pentru job și cele în care trebuie să ai grijă de copii? Delimitează clar aceste ore, informează-i pe ceilalți și cere sprijinul lor pentru a le respecta pe cât posibil. La rândul tău, adună-ți resursele de atenție pentru a fi prezentă 100% la job, atunci când alegi să lucrezi și 100% în familie, atunci când ești cu copiii. A te ocupa de una și a rămâne cu gândul suspendat la cealaltă sau cu un ochi la gătit și cu unul la mailuri va avea un impact negativ și asupra a ceea ce îți propui în fiecare rol și asupra starii tale de bine la sfârșitul zilei. 

La fel de utilă poate fi și delimitarea unui spațiu pentru biroul de acasă. Chiar dacă tentația de a lucra de pe lângă copiii este mare, ea se poate traduce în multă confuzie pentru ei (Deci de ce nu te joci cu mine dacă ești aici?) și multe întreruperi pentru tine.

Iar dacă vei avea zile în care nimic nu pare să funcționeze și visezi să renunți la job, amintește-ți că mamele care își păstrează serviciul sunt de fapt mai „fericite” decât cele care decid sau sunt nevoite să renunțe la el. Studiile arată că mamele care se dedică în totalitate creșterii copiilor se simt epuizate într-o proporție mult mai mare (peste 50%) decât working moms (35%).

Morala? Este foarte dificil să ne hrănim toate nevoile de bază (pe care le avem ca oameni și ca femei) dintr-un singur rol, fie el și unul atât de important și împlinitor precum cel de mamă. Existența unei identități profesionale are un rol de neînlocuit în echilibrul viață personală-viață profesională și măiestria cu care ne gestionăm eficiența personală devine un ingredient cheie pentru starea noastră de bine. 

Și iată numai trei dintre beneficiile pe care jobul le poate aduce în viața mamelor Millennials:

1.     Serviciul îți dă ocazia să te gândești la altceva decât la copil & grijile gospodăriei. Chiar dacă familia va rămâne prioritară pentru majoritatea mamelor, mutarea atenției dinspre universul casei către toate lucrurile legate de profesie e o schimbare zilnică binevenită. Ea satisface nevoia fundamentală de varietate, crește stima de sine și stimulează creierul contribuind la o mai bună stare generală.

2.     Jobul te forțează să ieși din hainele de casă și să te aranjezi.

Cel puțin în epoca BC (before covid) dar în destul de mare măsură și acum, rolul de manager sau de profesionist te împinge și către a investi mai mult timp și energie în a te pune în valoare prin vestimentație & make up. În felul acesta, o mamă poate avea în sfârșit un prilej pentru a reintra în contact cu propria feminitate, lucru atât de valoros pentru ca o femeie să se poată simți cu adevărat împlinită.

3.     Relațiile cu colegii de echipă te pot ajuta să fii un părinte mai bun și chiar un model de perseverență pentru copiii tăi.

Cu siguranță, relaționarea cu copiii ne testează de multe ori limitele de negociere și răbdare însă interacțiunea zilnică cu alți colegi de birou ne poate ajuta să exersăm capacitatea de ascultare și de empatie. De fapt, majoritatea principiilor de leadership se aplică și în relațiile de parenting astfel că a progresa în rolul de manager ne ajută să avem relații mai bune și în familie precum și invers.

 

Știm că în practică nu e niciodată la fel de ușor. Dar poate nu degeaba s-a vorbit despre mame ca despre „adevărații eroi ai acestei pandemii”. 

 

Spread the word. Share this article.